luni, 29 aprilie 2024, Péter
Ciceu
Comuna Ciceu beneficiază de condiţii excelente de practicarea turismului pe întreaga durată a anului. Valenţele turistice ale localităţii au fost recunoscute şi puse în valoare încă din anul 1800. A devenit cunoscută datorită, pe de o parte peisajului înconjurător, iar pe de alta, datorită apelor sale minerale şi a mofetelor sulfuroase indicate în tratarea bolilor cardiovasculare şi a afecţiunilor reumatice.
Localitatea şi-a păstrat şi consolidat prestigiul prin faptul că se integrează într-un mediu geografic cu certe posibilităţi de valorificare în domeniul turismului, inclusiv în practicarea sporturilor montane şi a drumeţiilor. Aerul este minunat. este cel mai bun medicament pentru tratarea turiştilor obosiţi, stresaţi şi dornici de recuperare rapidă a capacităţii de muncă.
La Ciceu se pot practica sporturi de iarnă 3-4 luni pe an, fiind căderi importante de zăpadă, temperaturi scăzute de prin noiembrie şi până în luna martie-aprilie a anului viitor, pârtii de schi foarte bine amenajate şi îngrijite, dotate cu instalaţii de cablu, posibilităţi de cazare, masă şi agrement foarte bune dar şi la preţuri rezonabile, posibilităţi de distracţie şi agrement. este o staţiune vie. Practic în toată această perioadă nu există niciun loc liber în structurile turistice de primire cu funcţiune de cazare. trebuie să suni din timp pentru a-ţi face o rezervare.
Dacă mai punem şi drumeţiile în natură, pe trasee omologate, cicloturismul, cunoaşterea naturii, a tradiţiilor şi meşteşugurilor populare, o bucătărie tradiţională bogată şi gustoasă bazată exclusiv pe produse alimentare curate şi sănătoase, destinaţia turistică Ciceu nu poate fi decât garanţia unei vacanţe sau concediu de mare succes.
Primăria Ciceu a iniţiat procedura de întocmire a Studiului de fundamentare pentru atestarea ca staţiune turistică de interes local, demers realizat prin evaluarea specialiştilor de la INCD Turism Bucuresti.

Iliescu Valentin Adrian
<< Înapoi
Evenimente
Contacte utile